Viale Monza, 57 20125 Milano
+ 39 342 75 46 319
liana@57events.it

FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE BASEBALL ŞI SOFTBALL BUCUREŞTI, BUCUREŞTI, Romania

57events Milano

FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE BASEBALL ŞI SOFTBALL BUCUREŞTI, BUCUREŞTI, Romania

baseball romania

Acesta este poate cel mai realizat baseballer român, fiind și antrenorul actual al echipei clujene Eagles, fiind totodată și un jucător activ, care practică și promovează acest sport de 20 de ani. Acesta a avut un impact nu https://meteolaram.org/ numai național, ci internațional, reprezentând până și echipa Europei de baseball în diferite competiții. A câștigat numeroase premii la acest nivel și a reușit să fie selectat de două ori de către americanii de la academia MLB.

La băieți stăm mai bine, cu ei am fi pe locul 4. Avem un handicap aici și avem o strategie de popularizare a acestui sport în școli, mai ales la fete, la Under 12 și Under 15, așteptăm să apară și fete cu o pregătire mult mai bună. „Au fost 4 băieți și 4 fete convocați de la trei cluburi. Acest sport a luat naștere în actuala formulă în 2017, în 2020 am fost pe locul 8 din 16 echipe.

(Major League Baseball) Ulterior, acesta a evoluat în campionate competitive, precum prima ligă de baseball a Italiei, unde a jucat pentru Parma Clima și Rangers Redipuglia. Multe cluburi m-au considerat neserios, dar Edi a fost singurul jucător care nu a fost lăsat să își reprezinte țara pe plan internațional. Nu am ieșit bine după evenimentul de la Parma, dar încă am reușit să fiu contactat de o altă echipă din Italia – Redipuglia. A fost un sezon foarte bun pentru mine, dar echipa nu se descurca așa bine. M-am decis să mă întorc în România, unde am primit într-o zi o ofertă de la un colegiu din State. Era o ofertă foarte bună, asigurându-mi și cazare și studii.

Am găsit o locație accesibilă, un balon lângă stadionul Metrom, și acolo facem antrenamente. Acum facem o singura ședință de pregătire, sâmbătă dimineața de la 10.00 la 12.00“, spune Carlos Tatis. Deci, am jucat la Parma acest sezon pe care aproape l-am terminat, dar echipa m-a dat afară…O să explic pe scurt ce s-a întâmplat în acest punct al carierei mele. Când am semnat cu Parma, încă îmi doream foarte mult să joc și la naționala României.

baseball romania

Într-un interviu acordat pentru sportulclujean.ro, Eduard Pîirvu ne-a reprezentat cu succes țara și pe plan internațional și a avut șansa să joace la rândul său, în America. În momentul de față, acesta este antrenorul echipei Eagles Cluj, înființată recent datorită propiilor eforturi. Dominarea jucătoarelor de softball de la CS Angels Sportul Studențesc a fost apoi cvasitotală.

Baseball – Suport de afișare pentru Softball

Dar managerul a văzut că Edi a aruncat multe reprize bune și m-a întrebat dacă vreau să încep eu meciul împotriva Coreei. ” Deci erau niște emoții atât de mari, nu ai idee. Până în momentul acela, aruncătorii titulari de top jucau câte cinci reprize maxim. Când am fost ales eu să arunc, am aruncat șapte reprize și am câștigat contra unei echipe care până atunci ne bătuse deja de două ori – și ne-au bătut grav.

Cu toate acestea nu reușim să rezolvăm problema debuturilor mai puțin bune la turneele importante. Această teamă ne-a costat, o victorie în primul meci cu Italia ne-ar fi calificat în Super Round. Eduard a terminat studiile la Facultatea de Sport din București, unde a obținut licența de antrenor de baseball. Împreună cu alți doi tineri pasionați de baseball, acesta a creat clubul Eagles Cluj, al cărui viitor arată promițător. Mulți dintre noi nu cunoaștem sportul numit „baseball”.

Povestea Eagles Cluj, relatată de către Eduard Pîrvu:

Acum au fost 13 naționale, au lipsit Israel, Ucraina și Letonia din diverse motive. Când au aflat cei de la Parma, m-au dat afară. Meciul cu Ucraina mergea bine, conduceam cu cinci la trei. Apoi, a început o ploaie torențială, iar arbitrul a amânat meciul. Până la urmă, rezultatul s-a decis în funcție de cine conducea înainte de începerea ploii, când Ucraina conducea cu trei la doi…Dar a meritat! Anul următor, cei de la organizație au decis că rezultatul nu a fost corect și au trecut și România în următoarea fază.

Set Baseball 24″ BA180 Bâtă din lemn și Minge Albastru Copii

Poate am mai auzit termenul folosit în diferite contexte sociale, dar acest sport este practic nerecunoscut în România. Ciudat, având în vedere popularitatea sa de peste ocean, dar, recent, până și din Europa. Carlos Tatis (45 de ani) a ajuns în România în 2009 unde și-a găsit jumătatea, iar din 2011 s-a stabilit la Brașov.

Împreună cu staff-ul tehnic al Federației am făcut analiză la rece. Știm ce avem de făcut și avem încredere că putem să creștem valoric performanțele la nivel internațional. Proaspăt inginer în construcții, Carlos a ajuns în România după ce o cunoscuse pe internet pe Nicoleta, o tânără din Focșani. Destinul a făcut ca cei doi să rămână împreună Tot aici a descoperit zăpada și urșii. „România a avut o prestație bună la Campionatul European de Baseball5 U18, prestație care vine să confirme trendul ascendent pe care acest sport îl are la nivel național.

Vrea să lanseze baseball-ul la Brașov și a înființat Grizzlies Brașov Baseball, primul club de baseball din orașul de sub Tâmpa, relatează Monitorul Expres. Lotul tricolor a terminat pe locul 9 din 13 echipe participante la competiție. Am terminat peste Bulgaria, Finlanda, Polonia și Republica Moldova. Întrecerea a fost câștigată de Lituania, urmată de Turcia și Franța. El spune că baseball-ul va fi îndrăgit și de români. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul GANDUL MEDIA NETWORK SRL.

Trebuia să mergem la calificări pentru Campionatul European și îmi doream să arunc pentru națională. După multe rugăminți, echipa tot nu m-a lăsat să plec să reprezint România. Parma avea nevoie de mine să arunc în prima ligă. Dar mai interesant a fost faptul că până atunci eu nu jucasem niciodată pe o nocturnă! Atunci am aruncat pentru prima oară pe nocturnă. Fiind aruncător, trebuie să văd bine semnele colegului, dar când am fost pus atunci în meci, abia vedeam ce îmi arată!

  • Nu știam ce o să se întâmple și ce o să fac în România pentru că toata viața mea am jucat baseball.
  • Carlos Tatis (45 de ani) a ajuns în România în 2009 unde și-a găsit jumătatea, iar din 2011 s-a stabilit la Brașov.
  • Cum la Brașov nu există un teren de baseball am improvizat.

Cariera sa a început în țară, dar l-a dus ulterior din Taiwan până în Italia, unde a jucat în prima ligă națională de baseball. Alternativa acestui sport este întocmai „renumitul” nostru sport național, oina, având multe elemente în comun. Cu toate acestea, baseball-ul nu este inexistent la noi, ci doar într-un stagiu etern de stagnare. Lipsa sa de popularitate face ca singurul mod în care poți auzi de baseball în România este dacă te interesezi în mod direct de acest sport – ceea ce am și făcut.

Giochi Avvincenti e Divertenti su Win Unique Italia

https://unique-casino-italia.org/ : dove i vincitori sono destinati! Partecipa ai nostri tornei e competizioni per avere la possibilità di vincere jackpot eccezionali e premi unici.